Cum combatem stresul de zi cu zi?

Stresul cronic a devenit una dintre cele mai de temut boli ale secolului XXI. Variate studii, au arătat că persoanele care suferă de stres cronic pot ajunge să se confrunte cu deteriorări accelerate la nivel cerebral care pot conduce la o multitudine de tulburări mentale, precum depresia, sau la tulburări neurodegenerative precum boala Alzheimer. Tocmai de aceea, este important să găsim soluții pentru a combate această boală. Deși nu există o rețetă exactă care să funcționeze la fel pentru fiecare persoană, noi îți recomandăm câteva soluții pe care poți să le încerci în momentele de tensiune.

 → Exerciții de respirație

Alege să îți începi dimineața cu exerciții de respirați și să îți închei seara în aceeași manieră. Este dovedit științific faptul că de cele mai multe ori, stările de anxietate și de tensiune intensă sunt asociate cu o respirație incorectă, superficială, astfel oxigenarea sângelui este deficitară, cu repercursiuni asupra întregului organism. Totuși cel mai mult au de suferit hormonii neurotransmițători ce sunt responsabili de sănătatea sistemului nervos. Tocmai de aceea, îți recomandăm să îți aloci în fiecare dimineață și seară câteva minute pentru exercițiile de respirație și vei vedea cum corpul tău va deveni mai relaxat. Un exercițiu recomandat este cel al „Respirației abdominale”. Exercițiu începe cu întinderea dumneavoastră pe pat, sau o saltea pentru yoga. Așezați o mâna pe piept, iar cealaltă pe abdomenul inferior. Inspirați adânc pe nas, astfel încât diafragmul, principalul mușchi inspirator, să creeze o expansiune a plămânilor (fără ca pieptul să se ridice). Scopul este să efectuați 6-10 respirații adânci și lente pe minut, timp de 10 minute zilnic.

Efectele acestui exercițiu de respirație se observă în relaxarea profundă imediată și reducerea ratei cardiace și a presiunii arteriale, spun specialiștii. Puneți în practică respirația abdominală în fiecare zi, timp de 6-8 săptămâni, pentru o creștere sesizabilă a rezistei la stres. Dacă totuși v-ați obișnuit cu alte tipuri de exerciții, urmați-le pe acelea în fiecare zi. Alegeți întotdeauna soluțiile care considerați că funcționează pentru corpul dumneavoastră.

→ Băi relaxante

Băile reprezintă un remediu antistres de zeci de ani. Alege să îți relaxezi corpul și mintea cu o baie relaxantă în care să adaugi câteva produse de aroma terapie pentru baie. Folosind o varietate de uleiuri sau săruri de baie aromate poți ușura tensiunea musculară, durerile de cap și chiar picioarele obosite. Îți recomandăm să alegi un ulei esențial de levănțică. Poți să adaugi în apa de baie 10 picăuri de ulei esențial și să stai 20 de minute în cada cu apă călduță. Vei vedea cum proprietățile sale de calmare te vor ajuta să te simți mai bine. Totuși, dacă nu ai timp să faci o baie, este de-ajuns să pulverizezi în cameră un amestec de apă și ulei de lavandă. În plus, îți vei crea un mediu propice pentru un somn liniștit.

→ Exercițiile fizice

Nu uita de plimbarea de 30 de minute din fiecare zi. Sportul este un remediu excelent pentru alinarea anxietății și combaterea stresului. O plimbare alertă, rapidă de 30 de minute produce eliberarea de endorfine, substanțe chimice care anihilează durerea și îmbunătățesc starea de spirit.

→ Ceaiurile calde

 Încearcă ceaiuri care să te calmeze. Remediile naturiste au reprezentat întotdeauna soluții pentru a te ajuta să ameliorezi perioadele stresante. Încearcă un ceai de levănțică îndulcit cu puțină miere pentru o stare de calm și un somn liniștit. Alege un ceai de valeriană, cu efect ușor sedativ drept remediu pentru insomniile nedorite. Adaugă în alimentația ta și un ceai pe bază de passiflora și îți vei găsi aliatul perfect în lupta cu tulburările nervoase, nevrozele, migrenele și stările anxioase. Poate fi şi un sedativ uşor pentru femeile care suferă de sindrom premenstrual, te scapă de oboseală cronică, lipsa concentrării, stări de iritare şi depresii. Este ideal să-l bei sub formă de infuzie caldă, de 2-3 ori pe zi, iar dacă ai insomnii, este indicat să-l consumi cu 30 de minute înainte de culcare.

→ Nu uita de suplimentele alimentare

Nu uita de suplimentele alimentare naturale, care ajută organismul să lupte împotriva stresului. Un supliment alimentar special creat pentru aceasta situație este Natural Calm, un supliment alimentar pe bază de Griffonia, Ginseng și Magneziu. Printre acțiunile sale fiziologice se numără buna funcționare a sistemului nervos și reducerea oboselii psihice și fizice. Un alt supliment alimentar este și Griffonia Forte care te ajută la buna funcționare a sistemului nervos, la menținerea sănătății psihice, la normalizarea funcției de relaxare și de regenerare nervoasă prin somn și la controlul senzației de foame. Nu în ultimul rând, îți prezentăm și suplimentul alimentar Passiflora și Magneziu. Passiflora (Floarea pasiunii) ajută la obținerea unei stări de liniște, fiind de folos pentru reducerea sentimentului de tristețe și proastă dispoziție. Magneziul potențează acțiunea plantei, favorizând pătrunderea vitamiei B în celulă nervoasă. Produsul contribuie la creșterea rezistentei psihice față de stresul cotidian și favorizează instalarea unui somn odihnitor și fără treziri în timpul nopții.

Știm că uneori este greu să reduci starea de stres, însă este nevoie de timp și răbdare pentru a găsi soluția optimă pentru tine. Nu uita, sănătatea ta fizică și pshică trebuie să fie mereu pe primul plan. Să fim sănătoși!

Comentarii

Get your voucher now.
5 euro gift for you!
Would you like to be one of the first to receive exclusive information about the latest collections, offers and events from this online shop? Then just subscribe to our free newsletter now and get a voucher to the value of 5 € for your next purchase in our Online-Shop.